Telescopul spațial Hubble, observatorul orbital dezvoltat de NASA și Agenția Spațială Europeană, a oferit date decisive pentru descifrarea uneia dintre cele mai vechi enigme din istoria galaxiei noastre. Prin analizarea roiurilor globulare din interiorul Căii Lactee, o echipă internațională de astronomi condusă de cercetători italieni a confirmat că galaxia noastră a înghițit o galaxie pitică numită Low-energy-Kraken-Heracles (LKH) în urmă cu aproximativ 11,8 miliarde de ani. Această descoperire împinge cronologia cunoscută a fuziunilor galactice cu 1,8 miliarde de ani mai departe în trecut, demonstrând că primele etape de formare ale Căii Lactee au fost marcate de coliziuni cosmice majore.
- Calea Lactee a absorbit galaxia pitică Low-energy-Kraken-Heracles (LKH) în urmă cu 11,8 miliarde de ani.
- Evenimentul s-a produs la circa 2 miliarde de ani după Big Bang, când universul avea sub 15% din vârsta sa actuală.
- Galaxia înghițită conținea în stele echivalentul a aproximativ 500 de milioane de mase solare.
- Descoperirea s-a bazat pe analiza a 39 de roiuri globulare studiate cu telescoapele Hubble și Gaia.
Roiurile stelare funcționează ca situri de arheologie cosmică
Galaxiile spirale masive, precum Calea Lactee, nu se nasc la dimensiunile lor finale. În astrofizică, este bine cunoscut procesul prin care galaxiile mari cresc atât prin generarea de stele din propriile nori de gaz, cât și prin captarea gravitațională și absorbția unor galaxii mai mici. Totuși, determinarea evenimentelor din tinerețea universului este dificilă, deoarece dovezile vechilor coliziuni tind să fie șterse în timp din cauza dinamicii haotice a stelelor.
Pentru a reconstitui acest trecut îndepărtat, astronomii au analizat 39 de roiuri globulare situate în regiunea interioară de 20.000 de ani-lumină a Căii Lactee. Roiurile globulare sunt aglomerări sferice dense care conțin de la zeci de mii până la câteva milioane de stele foarte vechi. Combinând imagistica de înaltă rezoluție a telescopului Hubble cu datele precise privind mișcarea stelară furnizate de misiunea spațială Gaia, echipa a măsurat vârsta și compoziția chimică a acestor structuri.
Măsurarea metalicității — adică abundența elementelor mai grele decât heliul — a scos la iveală o populație distinctă de roiuri globulare. Acestea s-au dovedit a fi mai vechi decât cele provenite din alte fuziuni cunoscute, dar mai tinere decât stelele formate nativ în Calea Lactee, confirmând existența galaxiei pitice LKH.
O coliziune pașnică pentru stele, dar explozivă pentru gaze
Cercetătorii au stabilit că galaxia pitică LKH avea o masă stelară de aproximativ 500 de milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui, reprezentând o fracțiune semnificativă din masa Căii Lactee de la acea dată. Denumirea LKH aduce un omagiu celor trei studii teoretice anterioare care au anticipat posibilitatea unei fuziuni primordiale.
Din perspectiva stelelor, fuziunea a fost un proces pașnic, fără coliziuni directe între corpurile cerești, însă impactul dintre norii de gaz interstelar a fost extrem de violent, declanșând formarea intensă de noi stele.
Astrofizicianul Davide Massari, autorul principal al studiului publicat în revista Nature Astronomy, a explicat că evenimentul a adus o cantitate considerabilă de gaz, materie întunecată și stele în interiorul galaxiei noastre. Multe dintre aceste stele originare din LKH rămân îngropate în regiunile centrale ale Căii Lactee, însă identificarea lor individuală este îngreunată de cantitățile uriașe de praf interstelar.
Cronologia rescrisă a fuziunilor galactice
Înțelegerea succesiunii în care Calea Lactee a înghițit alte galaxii oferă un cadru clar asupra modului în care s-a structurat mediul nostru cosmic. Până la această descoperire, cea mai veche fuziune masivă documentată era cea cu galaxia pitică Gaia-Sausage-Enceladus, petrecută în urmă cu aproximativ 10 miliarde de ani. Acea coliziune a modificat profund structura discului galactic.
Mai târziu, în ultimii 6 miliarde de ani, a început fuziunea cu galaxia pitică Sagittarius, un proces care continuă și în prezent. Descoperirea fuziunii cu LKH, derulată la doar 2 miliarde de ani după Big Bang, arată că participarea corpurilor externe a fost esențială încă din primele faze de formare ale galaxiei.
Această succesiune de evenimente are o importanță directă pentru evoluția pe termen lung a sistemelor stelare. În calitate de analiză structurală, reconstituirea modului în care gazul și materia s-au amestecat de-a lungul miliardelor de ani explică condițiile chimice care au permis, ulterior, apariția Sistemului Solar și a Pământului.
Cum evaluați eforturile astronomilor de a reconstrui trecutul îndepărtat al galaxiei noastre? Vă invităm să vă lăsați opinia în secțiunea de comentarii.
